Apropo de Sfantu Ion (nume pe cale de disparitie la oras) saptamana trecuta nush cum se facu ca a trebuit sa ajung la Sibiu. Facem bagaj light: camera si laptopu, ca tot omu si …. si astept autocaru’ cu plecare la 14:30. Autocar putin zis, caci pentru cei 20 de oameni care deja asteptau in statie apare la 2 fara ceva una bucata microbus- nu zicem firma (poate mi-o trebui pe viitor o rezervare si ma caftesc ajtia). Ingramadeala, suspine “oare asta sa fie?” “dar unde incapem?” “nu stiu dom’le ca io am rezervare, ce ma intrebati pe mine?”
Intr-un final, dupa ce din buburuza mai mult ca plina se strecoara 2 pasageri, apare si dom’ sofer: “na haideti odat’ ca nu mai am timp sa astept dupa toti!”-hai sa-l numim Vasile (ca asa-i scria acolo pe ecuson). Subsemnatu era deja la usa pentru ca probabil pe acelasi motiv il pierduse pe ala d la 13 30. Da era ok: soare afar’, cald, frumos, brabetii topaiu, cersetorii zumzaiau, cinjpe insi forfoteau de nerabdare in spatele meu. Cu alte cuvinte o dupa-amiaza minunata.
Prin urmare: orele 14:03 - toata lumea se ingramadeste
Orele 14:03:30 - Vasile tipa din toti rarunchii la gloata ce ameninta sa intoarca utilitara cu rotile in sus -”stai asa ca n-am numa 3 locuri”.BOON! Minune! prind loc. Uitase sa ma mai intrebe de rezervarea obligatorie.
Dupa mine un mosneag rosu in obrajori, barba alba, nergu pe haine de ziceai ca-i ala din reclama aia la detergent cu “nepoaaaaaate!!!” incepe sa se tanguiasca: “hai nene ia-ma si pe mine ca numa’ pan la Orastie merg”. Sta Vasile, se uita in broscuta, se scarpina in ureche, apoi in nas s-apoi iar in ureche “hai nene ca te iau, da nu mai avem locuri. Vezi si mata cum stai pe aci”. Ii ia banii, nu-i taie bilet ca doar n-are si da sa inchida usa. La care mosu: “stai taica, ca tre sa iau papornita de la muiere”
Soferu: “da ai bagaj?!”
Mosu: “ase oztauuuurca” si-i arata intre 2 degete cam cat negru su’ unghie.
Boon!
ZIs si facut, apare nenea cu 4 saci de rafie plini de te miri ce si ii tranteste frumos pe coridoru dintre scaune, unde mai erau deja doi refugiati. Noi stam, ne uitam, zambim, careva se mai incumeta sa-l ajute sa-i mai miste, soferu isi reia ritualu de scarpinat ureche-nas-ureche-cap. “da io, taica, unde mai urc?”-incepe mosu sa se scarpine. Da-i rearanjare, incape mosu usile se pot inchide, ora de plecare se apropie si tzac: apare un decolteu cu rezervare si pretentii de loc. O bucatica de sunculita dezvelita sfios, un zambet stramb printre 2 plombe si o carie, o privire malitios de conci si Vasile ii da bilet cu loc, da cu loc fiiiix in fundu autocarului. Dintr-o vaicareala in alta incepe trecerea peste saci sustinuta verbal si din pleoscaituri de Nea’ Ion: “Hai, hai! caprita tachii, ui ce saltareatza e ea, tzuca-o-ar taica in locuri umede ” care nu ezita sa linisteasca si restu’ pasagerilor: “Voi ma vedetz ase si credeti ca-s glumet, da io vesel nu-s. Manca-o-ar mosu de coapta ce-i!”.
15:45 - tocmai mi se dezmortisera falcile, un sac incepe sa miste in ritmul unui sunet gutural care se aude razlet. Unu mai istet se gandeste sa vada ce-i, nu de alta da Mos Ion sforia adormit de aburii de tzuica ce emanau din sticla de la piept. Pune mana pe gura sacului, apuca legatura si dintr-un amalgam de tipete, bufnituri si miscari isterice apare victorios o gasca. Da asa de bine apare ca nime n-o mai poate prinde si aterizeaza involuntar in poala don’soarei conci cu rezervare, gresindu-si tinta- singurul geam deschis. In ciuda circului care luase proportii minunat de hilare soferu se decide sa nu opreasca, doar situatia era sub control - Normandia rules!
Noroc ca Sibiul se zarea deja.
